150 de ani de la înființarea Colegiului Național Mihai Viteazul
Cu ocazia aniversării a 150 de ani de la înființarea Colegiului Național “Mihai Viteazul”, merită amintite câteva dintre momentele cele mai importante ale trecutului său. „Mihai Viteazul” este una dintre cele mai bune unități de învățământ din București, a fost primul liceu în care s-au înființat programe intensive de limba engleză și germană, corul liceului și trupa de teatru „Orpheus” au obținut premii naționale și internaționale. Are numeroși olimpici și cel mai mare număr de proiecte și programe extracuriculare. Aici au absolvit: Nicolae Paulescu – descoperitorul insulinei, marele actor Constantin Notara, poetul Ion Barbu, filosoful Mircea Vulcănescu. În cadrul evenimentului din 06.11.2015, au fost prezenți și câțiva invitați speciali precum: Ecaterina Andronescu – senator și șeful comisiei de învățământ din Senatul României; Georgescu Mariana – Director Primăria Sectorului 2; Robert Redeleanu – director UPC România; Liliana Preoteasa – director MECS. Colegul nostru Răzvan Popescu, totodată, fondatorul și vicepreședintele Fundației DentalMed, absolvent fruntaș al Colegiului în anul 1990, a susținut un discurs emoționant care a stârnit admirația publicului, despre parcurgerea unui drum ascendent al Colegiului, drum marcat de rezultate deosebite. Pentru că Fundația DentalMed alege anual proiecte educative pe care le sprijină prin sponsorizări, anul acesta, suntem mândri să ne asumăm titlul de sponsori într-un proiect nou pe care am ales să-l sprijinim. Ne-am dorit să oferim un premiu de excelență Colegiului Național “Mihai Viteazul”, cu ocazia împlinirii a 150 de ani, încurajând astfel performanțele academice, performanțe realizate cu ajutorul unei intregi echipe de profesori. De-a lungul timpului, Colegiul a realizat un portofoliu important de proiecte educative. Enumerăm o parte importantă dintre proiectele Colegiului:- Proiectul: “CIVITAS – Construim o imprimantă 3D pentru dotarea laboratorului nostru de informatică”, în cadrul căruia se vor construi și asambla un număr de 5 imprimante 3D de tip RepRap cu care vor fi dotate 5 laboratoare de informatică;
- “Schimburi de Experiență”, care trec în revistă oportunități de studii în Statele Unite ale Americii și Olanda;
- Afilierea cu “COMENIUS – WE ALL SMILE IN THE SAME LANGUAGE”;
- Afilierea cu “Interact”: este o organizație nonguvernamentală, nonprofit, care oferă tinerilor cu vârste cuprinse între 14-18 ani șansa de a participa la activități civice atât pe plan local, cât și internațional, unde 23 de tineri din Florida au format primul club Interact;
- Parteneri ai “Model United Nations (MUN)”: este o simulare academică a unei conferințe ONU ce își propune să pună la curent participanții despre evenimentele curente, relațiile internaționale, diplomație și agenda ONU;
- Proiectul “Euroscoala”: Rolul patrimoniului românesc în consolidarea identității europene;
- Parteneri ai “Odyssey of the Mind”: Această călătorie a început în urmă cu 22 de ani, în America și reprezintă un festival care se ține în fiecare an într-o țară europeană diferită.